Business-Blog

141 de tineri, mai informați și mai pregătiți să se implice

Ce înseamnă democrația în viața de zi cu zi? Cum poate un tânăr să contribuie la schimbarea din comunitatea sa? Ce aduce integrarea europeană pentru tineri și de ce contează implicarea fiecăruia? Sunt doar câteva dintre întrebările discutate în cadrul unei serii de șase sesiuni de instruire dedicate tinerilor, organizate în perioada iulie–septembrie 2026 în municipiile și raioanele Comrat, Taraclia, Cahul, Bălți, Ungheni și Edineț.

În total, 141 de persoane au participat la activitățile organizate în cadrul proiectului „Pregătim tinerii pentru integrarea Republicii Moldova în UE!”, implementat de Centrul CONTACT în parteneriat cu Pro NGO!, cu sprijinul financiar al Oficiului Federal pentru Afaceri Externe al Germaniei (BfAA).

Democrația și Europa, explicate pe înțelesul tinerilor

Instruirile au fost concepute ca spații de dialog și participare, în care tinerii nu au fost doar spectatori, ci au putut pune întrebări, discuta, lucra în echipe și reflecta asupra rolului pe care îl pot avea în propriile comunități.

Pe parcursul sesiunilor au fost abordate teme precum democrația și participarea cetățenească, integrarea europeană și impactul acesteia asupra tinerilor, prevenirea și combaterea corupției, schimbările climatice și dezvoltarea durabilă, precum și rolul societății civile.

Discuțiile au pornit de la realități apropiate de viața de zi cu zi a participanților: cum ne exprimăm opinia, cum putem participa la luarea deciziilor, cum recunoaștem informațiile false, de ce este important să ne implicăm în comunitate și ce putem face atunci când observăm o problemă.

„Voi folosi aceste cunoștințe pentru a organiza un atelier în școala mea”

Pentru Victoria Stoleru, 18 ani, din Comrat, instruirea a însemnat mai mult decât informații noi. Ea spune că a înțeles mai clar cum își poate apăra libertatea de exprimare și cum poate analiza critic informațiile din spațiul public.

„Am înțeles mult mai clar mecanismele prin care ne putem apăra libertatea de exprimare. Plec cu metode practice de analiză critică a informației din spațiul public. Voi folosi aceste cunoștințe pentru a organiza un atelier de informare în școala mea. Astfel, voi promova activ valorile europene.”

Experiența Victoriei arată unul dintre obiectivele importante ale acestor instruiri: cunoștințele dobândite să nu rămână doar în sala de instruire, ci să fie transmise mai departe și transformate în acțiuni concrete. Un atelier organizat într-o școală poate deveni, astfel, un prim pas pentru ca și alți tineri să învețe să verifice informațiile, să gândească critic și să-și cunoască drepturile.

„Toate aceste informații le voi povesti prietenilor mei”

Pentru Alexandra, 16 ani, din Cahul, instruirea a fost o ocazie de a afla mai multe despre Uniunea Europeană și despre parcursul european al Republicii Moldova.

„Am aflat informații despre UE și m-am convins încă o dată că avem nevoie să ne integrăm în UE. Toate aceste informații le voi povesti prietenilor, cu scopul de a-i convinge să se implice în activități de voluntariat și să susțină parcursul european al țării noastre.”

Pentru Alexandra, implicarea europeană începe de la nivelul comunității și prin acțiuni concrete, precum voluntariatul. Iar dorința de a împărtăși ceea ce a învățat cu prietenii săi arată că mesajul instruirilor poate merge mai departe, de la un participant la altul.

„Înainte aveam o altă înțelegere a acestui cuvânt”

Pentru Alina Gasta, 15 ani, din Ceadîr-Lunga, una dintre cele mai importante descoperiri a fost înțelegerea mai clară a fenomenului dezinformării și a modului în care acesta poate influența percepția oamenilor.

„Am aflat informații noi și am înțeles ce este dezinformarea. Înainte aveam o altă înțelegere a acestui cuvânt. Voi transmite mai departe aceste cunoștințe, pentru ca tot mai multă lume să cunoască despre valorile europene.”

Experiența Alinei arată cât de important este ca tinerii să aibă acces la informații corecte și să dezvolte abilități de gândire critică. Cunoștințele dobândite nu se opresc însă la participanți — ele pot fi transmise mai departe, către colegi, prieteni, familie și întreaga comunitate.

Pregătirea tinerilor pentru integrarea europeană înseamnă, în primul rând, să-i ajutăm să înțeleagă că viitorul european al Republicii Moldova se construiește și prin implicarea lor.

Activitățile sunt desfășurate în cadrul proiectului „Pregătim tinerii pentru integrarea Republicii Moldova în UE!”, implementat de Centrul CONTACT în parteneriat cu Pro NGO!, cu sprijinul financiar al Oficiului Federal pentru Afaceri Externe al Germaniei (BfAA).

 

Distribuie
3  Vizualizări totale, 3  Astăzi